Webcam Sanctuarul Eparhial Maica Domnului Oradea
Biserica Mănăstirii Franciscane Greco-Catolice „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea - în prezent Sanctuarul Eparhial - a fost construită între anii 1992-1994, după un proiect canadian. Construcţia a început în anul 1992, iar în 1993, biserica a fost încredinţată franciscanilor, care au şi finalizat lucrările un an mai târziu, fiind sfinţită pe 4 octombrie 1994, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Piesa de „rezistență arhitecturală” o reprezintă vitraliul care înfăţişează „Cina cea de taină”, fiind unic în ţară, nu numai prin dimensiunile sale impresionante, ci, mai ales, prin modul în care a fost realizat: în Milano, din sticlă de Murano, de către doi artişti, Amalia Verzea şi soţul ei, Gabriel, ambii originari din România, dar stabiliţi în prezent în Italia. Lucrarea are formă de trapez, având la baza de jos 12 metri, iar la cea de sus, 4 metri.
Sunetul va fi activ doar in perioadele liturgice si in timpul altor activitati din cadrul bisericii.
Anunţuri – Duminica Floriilor – 12 aprilie 2020
1. Programul celebrărilor din această duminică: 8, 10, şi 18.
2. Începem Săptămâna Sfântă dinaintea Învierii Domnului:
– În Joia Mare la celebrările de seară la ora 18.00 vom săvârşi Utrenia şi Deniile Mari cu cele 12 Evanghelii ale Patimilor. Dimineaţa la ora 8.00 vom săvârşi Vecernia şi Sf. Liturghie a Sf. Vasile.
3. În Vinerea Mare, de la ora 18.00 vom săvârşi Prohodul Domnului. Dimineaţa la ora 8.00 vom săvârşi orele Mari Împărăteşti şi Sf. Vecernie.
4. În Sâmbăta Mare, dimineaţa vom săvârşi Sf. Vecernie şi Sf. Liturghie a Sf. Vasile. La ora 22.00 în Sâmbăta Mare vom celebra Slujba Învierii şi Sf. Liturghie.
Duminica următoare sărbătorim: Învierea Domnului. Celebrăm 2 sf. Liturghii: 10 şi 18. Toate slujbele încercăm să le transmitem pe internet.
Tuturor vă dorim o duminică binecuvântată!
Lăudat să fie Isus Cristos!